Suntem în ziua-bornă a reînnoirii. Și când spun „Hristos a înviat!”, o fac prin gura moșilor și strămoșilor care s-au înghesuit în corpul meu, într-un lanț de ADN neîntrerupt. Duioșia față de oamenii care au fost, față de ceea ce construiesc împreună cu ei și emoția pentru ceea ce vom deveni, mă mișcă precum un motor neobosit.
Sunt în misiune. Mărșăluiesc către o viață nouă, spre un „Soare” din mijlocul Universului pe care eu, personal, nu-l voi atinge. Dar voi arunca, spre el o pereche de aripi, așa cum am văzut la cei de dinaintea mea.
Momentan, aripile acoperite de puf dorm, strânse stângaci sub corpușorul unui puști de aproape șapte ani, cu obrajii rumeni și ochii larg deschiși către lumea viselor. Întărim aripile acestea fragile, în joacă, în fiecare zi. Ne pregătim pentru Marele Joc, pentru Marele Zbor.
… În timpul oricărei misiuni, ai voie totuși să te mai oprești și să te întrebi către ce mărșăluiesc cei din jurul tău. Iar pe mine mă roade pe dinăuntru o măruntă întâmplare de acum câteva zile, pe care nu pot s-o înțeleg. Am făcut o cerere mai neobișnuită tânărului de la spălătoria de mașini la ultima mea vizită – să curețe doar interiorul mașinii. L-am privit cum s-a străduit să se limiteze doar la asta, însă tot mai scos din pepeni, s-a întins la multe alte operațiuni de curățare pe dinafară. La final mașina mea arăta aproape curată și la exterior, cu excepția unui strat de praf care se întindea de la geamuri în jos; iar băiatul de la spălătorie m-a întrebat, clocotind, dacă nu vreau totuși să spele și exteriorul. I-am spus că nu, dar i-am întins un tip generos pentru râvna suplimentară. L-a respins supărat:
– Luați-l dumneavoastră!
Niciodată în viața mea, nu mi-a refuzat cineva un tip… Vorbim de un omuleț pirpiriu, cu cizme de cauciuc jumătate cât el și salopetă uzată, căruia nu i-ar fi prisosit niște bani în plus. Mi-a părut rău. Oare m-am pus de-a curmezișul unei misiuni mai adânci decât îmi închipuiam, de l-am înfuriat așa de tare? Morala? Încă mă gândesc la ea.
Voi în ce misiune v-ați înrolat, în viața voastră secretă?
Jocul de-a v-ați ascunselea 
Majoritatea oamenilor nu-si cunosc nici macar originea si identitatea. În acest context, cum ar fi posibil sa-si cunoasca rolul si misiunea în aceasta dimensiune a perceptiei simturilor primare ? 🙂
O observatie dreapta. Dar eu cred ca, indiferent daca-si dau seama de ele sau nu, toti oamenii au niste misiuni de indeplinit in viata lor. Si cu cat esti mai constient de misiunea ta, cu atat mai motivat si multumit vei fi in viata pe care o duci.
Absolut !
Nu poci a spune… mare secret 😉
…Și eu m-ș supăra, în simțul meu estetic, să fac o treabă pe jumătate… să mă mai și oblige careva la asta, eu refuzam din prima: totul sau nimic! 🙂
Secretele sunt în perfectă siguranță cu mine :). Pentru restul cititorilor nu pot să garantez!
Dialectica utilului și a esteticului spuneți, dragă domnule Mihail… eu mă dusesem pentru un serviciu strict practic, dar se pare că m-am ciocnit de un adept al esteticului mai înflăcărat decât mă așteptam. Și totuși, Scaraoțchi ne împinge zilnic, la compromisuri sau alegeri de genul acesta, nu-i așa?
Yap! 😉