Prin timpan se-nghesuiau,
Ce gol sunau când se loveau
De ciocănel și-alunecau
Cuvintele-n șuvoi !
Nu țin de cald, n-alină foamea,
Un fir de praf nu ar mișca,
De cazi, nu-s bune de proptea,
Sunt putrede și goale.
Căci miezul vorbei greu atârnă,
Doar cei ”bogați” îl scot pe gură,
În timp ce-și țin spinarea dreaptă,
Iar vorba o transformă-n faptă.
Jocul de-a v-ați ascunselea 
Judecata a-nceput cu doua milenii-n urma
Se face-n mod personal, nu la gramada în ‘turma’ !
Czi care-au fost judecati si se judeca si-acuma,
Sunt azi la cer elevati, nu li se mai vede …urma !
O noapte superba Suflet drag !
Multe judecati mai marunte avem de facut noi insine, pana sa ne infatisam la Judecata cea Mare. Multumesc de gand, Iosif 🙂 ! Numai bine!
Da
Pai Judecata aceasta vine din necesitate, cred eu. Cernutul prin sita ratiunii a vorbelor goale de cele spuse cu bunacredinta da o sansa in plus la supravietuire.
Altfel risti sa te increzi in promisiuni desarte, care te lasa fara sprijin, flamand si infrigurat cand ti-e lumea mai draga.
De acord 🙂
De-ar veni dintr-un preaplin de noblețe și conștiință…
Judecata?