Lanț trofic - satiră: pestele mic si pestele mare

Lanțul… politețurilor

Cu ce te hrănești? mă întreb,vena pulsându-mi nervoasă, sub pofta privirii tale fugare. Iți mesteci pe îndelete mâncarea.  Ne prefacem amândoi, politicoși, că firișorul roşu, ce se prelinge în colțul buzei, este suc de sfeclă;în timp ce coastele bietei tale victime trosnesc între colți feroce, ascunși sub zâmbet fin. Iar eu privesc fascinat cum savurezi fiecare … Continuă să citești Lanțul… politețurilor

La răscruce

crossroad.resize
sursă foto: @medium.com

Iată că pofta de provocări în versuri n-a secat încă! De data aceasta mănușă a fost aruncată de Nautilus și cum eu eram în ziua de curățenie… păi nu puteam să las bunătate de mănușă pe jos, în mijlocul unui covor proaspăt aspirat.

Ridicatul mănușii a fost ușor, negocierea cu muzele a fost mai aventuroasă!

Poemul este un experiment, cele patru părți ale sale fiind scrise de autori diferiți, care nu se cunosc și au redactat separat cele patru bucăți, având ca sursă comună de inspirație câte o fotografie (pentru fiecare echipă de câte 2 autori) și titlul (”Poem la răscruce”).
Alături de mine au mai participat următorii cavaleri ai peniței, cărora le transmit încă o dată felicitări!
@Suflet (https://versurinemachiate.wordpress.com),
@condeiblog (https://condeiblog.wordpress.com),
@gravgravatar (https://gravgravatar.wordpress.com).

Mulțumiri de asemenea omului din spatele Al Phagora (https://alphagora.wordpress.com/ ) pentru ghidușia la care ne-a făcut părtași 🙂 !

Citind poezia întreagă, îmi pare că împreună am cartografiat “Răscrucea” din patru posibile puncte cardinale! Vă las să vă formați propria părere despre rezultat.

Al Phagora

Ce aglomerat e pustiul, Doamne:
Atâția îngeri cântă frumos numele Tău,
Până și firul ierbii vorbește despre Tine,
Așadar, cum aș putea să mă tem de rău?!

Ce plin de Tine e pustiul, Doamne:
Iubirea Ta-mi face culcuș moale din stâncă
Și învelitoare călduroasă din viscol,
Așadar, cum ar putea sufletu-mi să se plângă?!

Nebun se-aruncă valul înspumat
Cu larmă de război și vuiet tare
Să vie peste țărm și să-l sfărâme.
Dar ca și cei pe care i-a urmat
În mii de stropi pe cremene s-a spart
Iar malul, cum a fost așa rămâne:
Un pumn de piatră, un granit ițit în mare.

Iar marea nu se-ndură de soldații ei
Pe toți și-i mână-n lupta milenară
De-a sparge țărmul, de a-l nimici.
Ea este împărăteasă, iară ei plebei
Și doar în clipa când se sting, sunt lei.
Așa îi mână dindărăt, spre-a se mântui.
Contează țelul, nu câți au…

Vezi articolul original 282 de cuvinte mai mult

Cârpeală de lipeală

Eram întreg, erai întreagă, Eram noi doi și mi-erai dragă. Temperatura a crescut Și ne-am lipit ceva cam mult, Din doi, noi unul ne-am făcut! Acum, mi-arunci așa, cel mult, O jumătate de sărut. Cum ne-am crăpat și cum ne-am rupt... Mi-ați văzut acul de cusut?  

Geniul, Ciotul și Perfecțiunea

Un ochi surâde și altul plânge, Prin cețuri albe, copilăriei sale - Acea făptură plăpândă ce-ascude, În mâneci scurte, bucurii colosale.       Dac-au fost găuri negre-n albeața de crin, Adolescentul le-a umplut cu strădanii și visuri. Dar o viespe a-nțepat un strop de venin, Și-o idee a-nfipt: ”Fără compromisuri!”       Adultul … Continuă să citești Geniul, Ciotul și Perfecțiunea

Judecata goliciunii

Prin timpan se-nghesuiau, Ce gol sunau când se loveau De ciocănel și-alunecau Cuvintele-n șuvoi ! Nu țin de cald, n-alină foamea, Un fir de praf nu ar mișca, De cazi, nu-s bune de proptea, Sunt putrede și goale. Căci miezul vorbei greu atârnă, Doar cei ”bogați” îl scot pe gură, În timp ce-și țin spinarea … Continuă să citești Judecata goliciunii