Omulețul fosforescent se agită caraghios și încearcă să-i strige ceva, dar este prea târziu! Tânărul s-a aplecat, din reflex, după batista reginei, care plutește diafan spre mocirla înghețată. Cum o atinge, batista se umflă cât o pânză uriașă, în care suflă însuși Vântul Schimbării. Zăpada se topește și pomii înmuguresc văzând cu ochii. Totul înverzește deodată, iar Hari se trezește tăind timpul și spațiul în zbor, printre bombardiere
Etichetă: 1 Decembrie
Colind de 1 Decembrie ( partea I )
În ajunul zilei de 1 Decembrie 2018, un simpatic spirit cu joben este trimis de Sfântul Andrei să-l aducă pe calea cea dreaptă pe Hari - un licean al zilelor noastre, corigent la istorie. Vă invit la o povestioară care reconstituie, cu umor, evenimentele importante ce au făcut posibilă Marea Unire. Documentarea este cât se poate de serioasă iar replicile personajelor istorice, atmosfera, și datele sunt inspirate din documente istorice și mărturiile vremii. (Poveste publicată în Antologia dedicată Centenarului, numită ”Sub Cupola Unirii” (editura Betta.)
1 Decembrie 2018 în București
Când privești în jos, doar la mărunta viață pe care o trăiești, într-un colțișor de spațiu și timp, s-ar putea să-ți scape spectacolul magnific al ”uriașilor” pe umerii cărora exiști. Anul acesta, s-a întâmplat să ridic privirea din pământ și m-a pălit o revelație: Dacă sărbătorim în 2018 Centenarul - adică 100 de ani … Continuă să citești 1 Decembrie 2018 în București